miercuri, 15 martie 2017

Cinci bibliotecare din Vâlcea - premiate de Visa şi Junior Achievement Romania cu câte 100 de euro


Ediţia 2016-2017 a programelor de educaţie financiară derulate (şi) în judeţul Vâlcea s-a încheiat şi şi-a desemnat premianţii: este vorba despre cinci bibliotecare de la tot atâtea biblioteci publice vâlcene - Elena Ciobotea (Vlădeşti), Viorica Stroe (Valea Mare), Cristina Prunel-Bărbulescu (Drăgăşani), Gabriela Smeadă (Vaideeni) şi Ioana Goran (Păuşeşti Măglaşi). 

În total, între iunie 2016 - februarie 2017, în programe s-au implicat voluntar bibliotecarii de la 31 de biblioteci publice vâlcene: Amărăşti, Băbeni, Bălceşti, Berislăveşti, Câineni, Cernişoara, Copăceni, Creţeni, Dănicei, Diculeşti, Drăgăşani, Drăgoeşti, Frânceşti, Galicea, Glăvile, Horezu, Lungeşti, Măciuca, Mihăeşti, Nicolae Bălcescu, Păuşeşti Măglaşi, Pesceana, Pietrari, Scundu, Stoileşti, Stroeşti, Tetoiu, Tomşani, Vaideeni, Valea Mare şi Vlădeşti.
Numai din cauză că premiile sunt limitate ca număr (din câte ştiu, au mai exista doar două la nivel naţional), nu avem bibliotecari premianţi şi de la alte biblioteci, care de asemenea au organizat sesiuni de instruire pentru un număr mare de utilizatori (cea mai apropiată de "podium" a fost Eliza Matei/ Copăceni, "abonată" la premii în ediţiile precedente). Mai trebuie făcută precizarea că în clasamentul avut în vedere pentru premiere au contat nu raportările făcute de participanţii la proiecte, ci informaţiile centralizate în platformele online http://biblionet.baniiq.ro/ şi http://www.baniipenet.ro/, ca urmare a conectării în sistem a cursanţilor şi parcurgerii etapelor training-urilor.

Bilanţul programelor pentru judeţul Vâlcea, ediţia 2016-2017, poate fi văzut la http://bibliotecivalcene.blogspot.ro/2017/02/4202-valceni-instruiti-in-bibliotecile.html

Link fotografii sesiuni instruire programe educaţie financiară "Banii pe net" şi "BaniIQ"_Biblioteci publice Vâlcea 2016-2017

În fine, dând Cezarului ceea ce este al Cezarului, reamintim că implementarea programelor de educaţie financiară şi finanţarea premiilor sunt realizate de către Visa Romania şi Junior Achievement Romania, cărora le mulţumim.
Sperăm să continuăm acest parteneriat, benefic comunităţilor vâlcene.

Felicitări tuturor bibliotecarilor care s-au implicat!

Valentin Smedescu,
coordonator programe pentru judeţul Vâlcea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu