joi, 4 ianuarie 2018

Premianții Concursului „Vâlcea – colţ de rai” Ediţia a VI-a (2017) identificați după pseudonim, FĂRĂ ierarhizări


Luni, 15 ianuarie 2018 - de Ziua Culturii Naţionale - cu începere de la ora 10.00, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea:

Festivitatea de premiere, cu „deconspirarea” locurilor I, II, III şi a menţiunilor, precum şi a distincţiilor decernate de partenerii noştri – Societatea Culturală „Anton Pann”, Cercul de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domnului”, Cenaclul „Petale”, Filiala Vâlcea „Cultul Eroilor”.
Şi în acest an, sponsor al proiectului nostru va fi Boromir Ind.
În cadrul celor cinci secţiuni ale concursului, din partea Bibliotecii Judeţene Vâlcea vom decerna 5 Premii I, 7 Premii II, 8 Premii III şi 10 Mentiuni.
In total, sunt 38 de premianți, pentru că o parte dintre distincţii vor fi oferite de către Cercul de la Râmnic „România - Grădina Maicii Domnului” (lider: Mihai Sporiș), Cenaclul „Petale” (Dumitru Zamfira), Cultul Eroilor (Eugen Petrescu).
Obiectivele proiectului sunt 1. atragerea către biblioteca publică locală a unui număr cât mai mare de copii talentaţi; 2. punerea în valoare - promovarea şi premierea în cadru festiv la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea - a aptitudinilor creativ-literar-artistice ale acestora - înnăscute, dobândite în timpul instrucţiei şcolare sau manifestate ca "pasiune" de moment.
Concursul este organizat şi se desfăşoară pe teritoriul judeţului Vâlcea, în bibliotecile publice locale (Municipală Drăgăşani, orăşenesti şi comunale + Biblioteca Judeţeana „Antim Ivireanul”), cu utilizarea echipamentelor şi tehnologiilor primite donaţie prin Programul „Biblionet – lumea în biblioteca mea”.
Concursul este parte a proiectelor conexe şi ulterioare Biblionet, prin care asigurăm sustenabilitatea acestui program şi contribuim la crearea „dependenţei” comunităţilor vâlcene de biblioteca publică locală/ judeţeană.
Temele lucrărilor publicate şi jurizate în online sunt la libera alegere a elevilor pun în evidenţă date şi fapte istorice, monumente, trăsături nobile ale spiritului oamenilor, frumuseţea reliefului (florei, faunei), a tradiţiilor şi valorilor cultural-spirituale locale.
Elevii premianţi pentru ediţia din anul 2017 - identificaţi după pseudonim - în ordinea alfabetică a bibliotecilor publice participante, sunt:
1. Amărăşti: M8EOP (Elena Melisa Predescu), 2122A (Elena Alexandra Urs Sîrboiu), PME (Elena Melisa Predescu): coordonator, bibliotecara Alexandra Bercea
2. Costeşti: Suflet de copil (Mihnea Peștereanu), Floare de colţ (Anastasia Ciobanu), GOKU SSJ (Alin Constantin Stoican): coordonator, bibliotecara Silvia Marinescu
3. Dănicei: Ştefi V (Ştefan Vlăsceanu): coordonator, bibliotecara Ioana Stoica
4. Diculesti: Pongo (Teodora Daria Scarlat): coordonator, bibliotecara Daniela Bădică
5. Drăgăşani: Codruţa (Angela Stoica), Eda (Mirabela Zamfir), Iris (Miriam Ispășoiu), Ela (Mihaela Ileana), Franklin (Ionuț Pruteanu), Bachus (Cătălin Lazăr), Kay (Ionuț Pruteanu): coordonator, bibliotecara Cristina Prunel-Bărbulescu
6. Galicea: BAI 2005 (Ioana Alisa Bîrsoianu), Leu 13 (Elena Luiza Ursei), BPN 2003: (Medeea Maria Petrica & Maria Magdalena Butuc & Andrei David Neacșu): coordonator, bibliotecara Maria Tiţu
7. Horezu: Mina (Cosmina Anițescu), Cris (Cristina Marin), Nick (Vlăduț-Nicolae Muntean): coordonator, bibliotecara Anile Badea
8. Păuşeşti-Măglaşi: Zbor (Dimitrie Goran), Norişor (Dimitrie Goran), Mărgăritar (Maria Bojin), Remy (Dimitrie Goran), Lăcrămioare (Dimitrie Goran): coordonator, bibliotecara Ioana Goran
9. Pesceana: Dusu (Andreea Nicoleta Udrea): coordonator, bibliotecar Paul Diaconu
10. Pietrari: Armonia (Cosmina Anica), România (Adina Crețu), Dor (Daria Mărăcinescu), Muguraş (Mădălina Crețu), Inamora (Diana Ștefan): coordonator, bibliotecara Crina Popescu
11. Stroeşti: 12VII (Roxana Bran), DM 88 (Denisa Doară Popa), G1E3M (Emanuel Grigoroiu), AMI2004 (Maria Izabela Albu): coordonator, bibliotecara Liuba Ghebaur Săraru
12. Valea Mare: CIC (Ionela Carmina Curteanu): coordonator, bibliotecara Viorica Stroe
13. Vlădeşti: Eva (Eva Vilău), Mia (Daria Cîrstea), Bigsmoke (Rareş Căţea & Răzvan Sandu): coordonator, bibliotecara Maria Ciobotea

Regulamentul Concursului, cu secţiunile pentru care se vor decerna premiile, se găseşte la http://bibliotecivalcene.blogspot.ro/p/regulamentconcurs-va…
Juriu:
1. Sectiunea “Poezie” a fost jurizata de dl. Felix Sima şi de subsemnatul, Valentin Smedescu
2. Sectiunea “Desen/pictură” – dna. Violeta Scrociob, dl.Dumitru Zamfira
3. Secţiunea "Pictură pe temă religioasă" (Icoană) – dna. Violeta Scrociob, dl. Dumitru Zamfira
4. Sectiunea “Proza scurta/ Eseu” – dl. Mihai Sporis, dl. Marian Patrascu
5. Sectiunea “Creatii video”- dl. Valentin Schiopu-Mateiu şi subsemnatul, Valentin Smedescu
Preşedintele Juriului este dl. Mihai Sporiş.
În foto: lucrare prezentată în concurs de către o elevă din Pietrari, în ediţia din 2013, când jurizarea nu se realiza în baza pseudonimelor participanţilor.