joi, 31 august 2017

Drăgășani : ”Ziua Limbii Române” în stil cercetășesc

Cercetașii din Centrul local ”Tudor Vladimirescu” Drăgășani, s-au întâlnit la Biblioteca Municipală, ieri, 31 august 2017, la o ședință de lucru având ca scop pregătirea membrilor  pentru participarea la un camp tematic într-o zonă în care pot să-și pună în valoare cunoștințele asimilate la geografie, istorie, abilitățile dobândite la cursurile de Crucea Roșie sau talentul privind arta culinară, înclinații muzicale, de dans,etc. În cadrul acestor campuri se organizează diverse ateliere de lucru, fiecare membru se înscrie acolo unde crede că se descurcă mai bine, se efectuează drumeții de orientare turistică, au loc acțiuni de ecologie. Și pentru că ieri am sărbătorit ”Ziua Limbii Române” au inclus pe ordinea de zi și scurte momente de lectură precum și de punere în evidență a diverselor modalități corecte sau greșite de exprimare, folosindu-se de anumite  cărți de la bibliotecă. Astfel de ședințe de lucru se desfășoară periodic la bibliotecă, atât în timpul vacanțelor cât și în timpul școlii.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu



Galicea- ,, Ziua Limbii Române”



Astăzi 31 august am sărbătorit ,, Ziua Limbii Române” prin participarea unui grup de utilizatori de carte ai bibliotecii. Am citit despre originile limbii române, am recitat poezii patriotice scrise de autori români, am cântat poezia ,, Limba noastră”, versuri de Alexei Mateevici, am citit cugetări despre limba română.
De asemenea am citit despre prințesa Diana, Prințesă de Wales la împlinirea a 20 de ani de la moarte ( 31 august 1997) care a fost prima soție a lui Charles, Prinț de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit. Fiii lor, William, Prinț de Wales și Prințul Henry (Harry), sunt al doilea și al treilea în linia de succesiune la tronul britanic și a celor cincisprezece state supuse Angliei.






„Vrem cărţile tale!” Lasă cărţile din biblioteca ta să-şi continue povestea în Bibliotecile Publice


Dragi colegi bibliotecari publici din Vâlcea,

Campania România EduCaB* este relansată la nivel judeţean/local cu accent şi mai mare pe ideea ca fiecare dintre utilizatorii serviciilor noastre şi orice membru al comunităţii, în general, să aducă la Biblioteca Publică o carte nouă sau aproape nouă. Prin aceasta, ne dorim să creştem puţin câte puţin, cu ajutorul oamenilor pentru care lucrăm, colecţiile de cărţi care devin tot mai vechi, tot mai perimate fizic şi moral, şi care – din motive independente de voinţa noastră – nu sunt înnoite prin alocaţii bugetare, aşa cum prevede Legea bibliotecilor.

Vă rog, prin urmare, pe cei care aveţi posibilitatea, să descărcaţi posterul campaniei (vi-l trimit şi în *pdf pe e-mail - insist să vă verificaţi e-mail-urile), să-l printaţi şi să-l afişaţi la loc vizibil în biblioteca dvs., de preferinţă la intrare. Săptămâna viitoare, oamenii extraordinari de la EduCaB ne vor trimite şi afişe gata printate, pe care le veţi putea ridica de la mine, personal sau prin trimis.
Succes!
V.S.


___________________________________

*prin care am reuşit câteva lucruri frumoase în bibliotecile noastre în ultimii ani – ceea ce s-a promovat pe blog v-a-v de interogaţia „EduCaB” este indexat la https://bibliotecivalcene.blogspot.ro/search?q=Educab&max-results=20&by-date=true

miercuri, 30 august 2017

Zilele comunei Pesceana, sarbatorita de Sfanta Maria - 15 August-2017

    Marti 15 August-2017 a avut loc sub genericul Manifestarii Cultural-Traditional"Targ la Pesceana", s-au sarbatorit 491 de ani de atestare documentara a localitatii. Evenimentul a fost marcat de prezenta unei delegatii din Ukraina, a numeroase personalitati politice si reprezentanti ai administratiei judetene si locale. Cu aceasta ocazie a fost lansata revista nr 3/August,2017 publicatie informativa periodica de educatie, cultura, traditie si credinta









                                                Bibliotecar, Paul Diaconu

Începem Programul de educaţie parentală „Copiii au nevoie de noi şi atunci când nu sunt în pericol”



Dragi colegi bibliotecari publici din judeţul Vâlcea,

Link-ul https://drive.google.com/file/d/0B-G7vrM7m93sSVp6cEIxbWhScmM/view?usp=sharing vă permite vizualizarea/ descărcarea prezentării cu care începem derularea programului de educaţie parentală „Copiii au nevoie de noi şi atunci când nu sunt în pericol”, înfăptuit în parteneriat cu organizaţiile ActiveWatch şi Salvaţi copiii.

Instrumentul de lucru constituie materializarea informaţiilor acumulate ca urmare a participării subsemnatului şi a nouă dintre dvs. la Conferinţa „Părinţi reali pentru copii digitali”, organizată de ActiveWatch, în 16 iunie 2017, la inițiativa unui consorțiu de organizații din Italia, Marea Britanie și România, sub coordonarea asociației Mira Media (Olanda) și în parteneriat cu Salvați Copiii România și Rețeaua de Biblioteci EduCaB România, pornind de la realitatea că sistemele educaționale formale și informale din România au de înfruntat o problemă dificilă, generată de dezvoltarea accelerată a tehnologiei informației (TI): decalajele de competențe între părinți și copii în navigarea în spațiul virtual. Am scris despre aceasta la http://bibliotecivalcene.blogspot.ro/2017/06/parinti-reali-pentru-copii-digitali.html

Ideile au pornit de la esenţa unui excelent document, mai dezvoltat, realizat de Georgiana Roşculeţ - psihoterapeut și coordonator programe educaționale Salvați Copiii; reiau recomandarea din 3 iulie a.c. privind parcurgerea acestui material aflat la https://oradenet.salvaticopiii.ro/docs/Parenting_in_era_digitala.pdf
Fotografiile cu care am ilustrat slide-urile  sunt selectate de mine din Internet, cu menţionarea sursei.

Scopul pentru care  am realizat această prezentare este de a oferi bibliotecarilor publici din judeţul Vâlcea – precizez, tuturor, nu doar celor cu care am fost la conferinţa de la Bucureşti - un  instrument de început în derularea  şi în bibliotecile noastre a programelor de  educaţie parentală, de care avem atâta nevoie.

Desigur, toţi cei care veţi utiliza prezentarea în sesiuni de informare/ instruire a publicului bibliotecilor dvs. (pe care vi-l selectaţi în funcţie de nevoile acestor oameni) aveţi posibilitatea să folosiţi *ppt-ul aşa cum consideraţi de cuviinţă (adăugând/ omiţând informaţii, dacă este cazul). Recomand insistent lecturarea  şi reţinerea „Introducerii” şi a notelor, pentru înţelegerea cât mai bună a ideilor care trebuie subliniate/dezvoltate la fiecare dintre slide-uri . În nici caz nu este de dorit/acceptat afişarea slide-ului şi apoi afişarea explicaţiilor (a Introducerii şi a Notelor de final) şi nici citirea lor de pe proiecţie: publicul va fi bulversat, va lectura şi va asimila în timpi diferiţi şi …până la urmă, care mai este rostul prezentatorului? J

Succes!

Valentin Smedescu

Vladesti-Programul Banii pe net

  La Biblioteca Vladesti are loc implementarea programului Banii pe Net - http://baniipenet.ro/start/ - prin care inclusiv varstnicii se pot familiariza cu achizitiile si platile online si, in general, cu toate avantajele comertului electronic.
 Banii pe Net este un program online de educaţie şi popularizare a comerţului electronic în rândul tuturor românilor. Fie că vorbim de adulţi, copii sau bătrâni, scopul acestui ghid complet e-commerce este de a face tranzacţiile digitale tot mai cunoscute şi mai de încredere în rândul tuturor.
   În cel mult 20 de minute, fiecare participant la acest training va fi informat şi instruit în legătură cu toate facilităţile pe care le oferă comerţul electronic. Programul, conceput ca o călătorie printr-o lume a banilor pe net oferă şi şansa de a caştiga premii după terminarea lui.
   După crearea unui cont şi rezolvarea unui test pre-training, utilizatorii vor explora toate locurile acestei lumi, urmând ca la sfârşitul călătoriei, aceştia să aibă deja cunoştinţe mai bune despre comerţul electronic.




    Bibliotecara,Ciobotea Elena Maria
PARTENERI

luni, 28 august 2017

Galicea- ,, Micii poeți și prozatori galiceni”



Astăzi 25.08.2017 s-a concretizat în fapt proiectul ,, Micii poeți și prozatori galiceni”.Au avut loc următoarele activități:

1.    Expoziție de carte- Titluri noi la achiziția de carte pentru biblioteca Galicea;
2.    Prezentare referate: Ce este poezia? Ce este proza?, autor  Maria Tițu, bibliotecar;
3.    Micii poeți galiceni( compoziție proprie), s- au remarcat creațiile galicenilor: Stan Ioana Alexia, Ursei Luiza,  Botea Bianca, Comăneci Andrei.
4.    Micii prozatori ( compoziție proprie), s- au remarcat creațiile galicenilor: Petroșel Anda, Stan Ioana Alexia, Bârsoianu Ioana Alisa, Botea Georgiana.
Au participat un număr de  25  tineri, proiectul implementat fiind un real succes, de educație și cultură.
De asemenea am prezentat și trainingurile de educație financiară și e- commerce BaniIQ și Banii pe net- Etapa 2017/ 2018 și cursanții și- au susținut testele finale.
Bibliotecar,
Tițu Maria












miercuri, 23 august 2017

Galicea- Proiectul ,, Carte frumoasă, cinste cui te- a scris”

Proiectul ,, Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, a debutat cu prezentarea bibliotecii și a cărților, prezentarea modalității de a alege o carte și cum se citește o carte.
Am făcut recenzia a 6 povestiri din cartea Recreația Mare, de Mircea Sântimbreanu.
Astăzi 16 august au fost sărbătoriți Sfinții Martiri Brâncoveni prin citirea ,,Baladei lui Constantin Brâncoveanu.





marți, 22 august 2017

Vladesti-CinEd -educatie cinematografica in biblioteci

          Biblioteca Vladesti  a organizat o noua  proiectie din colectia de filme ”CinEd educatie cinematografica in biblioteci”. Au fost vizionate pana in prezent filmele:

-        "Shelder"- Prea ocupati  cu butonarea telecomenzii de la televizor,cu gatitul si cu vorbaria despre politica,parintii lui Rado,in varsta de 12ani,n-au prea avut timp  sa-l observe crescand.Iar acum nu inteleg de ce,dupa ce a disparut doua zile de acasa,nu-si cere scuze ca i-a speriat,ba chiar,dimpotriva,pare gata sa plece din nou in compania oricarui drogat care ii iese in cale.

  -    "Uma pedra no bolso"- "Un sambure de indoiala" (r. Joaquim Pinto, Portugalia, 1987) in care  Miguel, un băiat de 12 ani, este pedepsit pentru că nu a obținut rezultate bune la școală: trebuie să rămână la pensiunea mătușii sale pe durata întregii vacanțe. După câteva zile de plictiseală, începe să se împrietenească cu ceilalți locuitori și vizitatori regulați ai pensiunii, precum servitoarea Louisa sau Joao, pescarul. Dar sosirea doctorului Fernando tulbură viața liniștită a locului și îl face pe Miguel să-și schimbe perspectiva asupra lucrurilor.
        După vizionare am făcut împreună cu copiii o recenzie a filmului vizionat, punand accentul pe anumite detalii legate de subiect, personaje, cadru, în așa fel încât să înțeleagă anumiți termeni legați de cinematografie și să poată deveni spectatori activi cu viziuni critice.

          CinEd este un proiect iniţiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial şi liceal). CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene. Activităţile educaţionale pe care le propune programul CinEd ajută la dezvoltarea abilităţilor elevilor de a analiza, înţelege şi interpreta un mesaj audio-vizual, contribuind la formarea unui public activ, precum şi la apropierea de cinematografie, ca artă şi industrie.



Bibliotecara,Ciobotea Elena Maria


joi, 17 august 2017

Pietrari - ”CinEd-educatie cinematografica in biblioteci”

Biblioteca Pietrari a organizat in aceasta perioada, saptamanal, in fiecare zi de vineri, intre orele 13-15, proiectii din colectia de filme ”CinEd-educatie cinematografica in biblioteci”. Au fost vizionate pana in prezent filmele:

- ”Prima zi de școală/Luminița”  (r. Jacques Rozier, Franta, 1956)  în care, la distanță de 50 de ani și de 5000 de km, doi regizori își rememorează amintirile din copilărie.





- ”El espiritu de la colmena”- ”Spiritul stupului”(r. Victor Erice, 1973). Filmul lui Victor Erice nu vorbeşte cât se exprimă prin imagini şi sentimente. Pe fundalul unei Spanii distruse după războiul civil din 1936-1939, în care nimic nu mai este aşa cum a fost, şi în care războiul se mută de pe front în intimitatea sufletească a oamenilor, terifiantul se insinuează în viaţa celor mai impresionabili.


- "Uma pedra no bolso"- "Un sambure de indoiala" (r. Joaquim Pinto, Portugalia, 1987) in care  Miguel, un băiat de 12 ani, este pedepsit pentru că nu a obținut rezultate bune la școală: trebuie să rămână la pensiunea mătușii sale pe durata întregii vacanțe. După câteva zile de plictiseală, începe să se împrietenească cu ceilalți locuitori și vizitatori regulați ai pensiunii, precum servitoarea Louisa sau Joao, pescarul. Dar sosirea doctorului Fernando tulbură viața liniștită a locului și îl face pe Miguel să-și schimbe perspectiva asupra lucrurilor.





După vizionare am făcut împreună cu participanții o recenzie a filmului vizionat, punand accentul pe anumite detalii legate de subiect, personaje, cadru, în așa fel încât să înțeleagă anumiți termeni legați de cinematografie și să poată deveni spectatori activi cu viziuni critice.CinEd este un proiect iniţiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial şi liceal). CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene. Activităţile educaţionale pe care le propune programul CinEd ajută la dezvoltarea abilităţilor elevilor de a analiza, înţelege şi interpreta un mesaj audio-vizual, contribuind la formarea unui public activ, precum şi la apropierea de cinematografie, ca artă şi industrie. 

Bibliotecar,
Crina Popescu

Pietrari: Vacanța la ...bibliotecă - 2017

Distracție, cunoaștere, zâmbete, ateliere, lectură, muzică, creație, logică, comunicare, bucurie, codare, planificare, voluntari, strategie, origami, programare, relaxare, idei, sănătate, joc, descoperire, cuvinte noi, creativitate, tinerețe și o minune de... copilărie!



Cam așa este ”Vacanța” noastră! :)

Atelierele bibliotecii de vacanta se desfasoara zilnic, intre orele 10-13, in perioada 03 iulie- 01 septembrie 2017, fiind sustinute de voluntari inscrisi in programul Award Romania, dupa cum urmeaza:




"Atelierul de ”investigare” a problemelor comunității" 
Trainer-voluntar - Ana-Maria Bugiu, eleva la CNMB Valcea
În viață, pentru oricine, învățarea nu se oprește niciodată, chiar dacă pentru copii și tineri s-au încheiat cursurile școlii.
Vacanța oferă modalități inedite de dezvoltare a abilităților de viață și de învățare. Oriunde și oricând, copiii au ocazia să învețe și o fac de cele mai multe ori fără să simtă, ca la școală, obligația de a o face ”la comandă”. Prin atelierul propus de voluntara noastră copiii pot învăța implicându-se în rezolvarea unor probleme ale comunității. Există nenumărate modele de învățare bazată pe rezolvarea problemelor locului (place-based learning) prin implicarea copiilor în investigarea problemelor reale ale comunităților lor folosind experiențe de învățare din lumea reală.
Este vorba de fapt de o abordare de învățare care nu se potrivește cu acuratețe în cadrele de instruire existente. Este experențială, bazată pe proiecte, interdisciplinară și antrenată pe cercetare, cu grupuri de elevi deliberat diverse care investighează probleme reale pentru clienți reali din comunitatea locală.
Prin acest proiect avem în vedere o creștere a interesului pentru utilizarea comunității ca un context pentru o învățare mai autentică și un angajament mai crescut al tinerilor. Proiectul ce abordeaza teme diverse si complexe a fost remarcat de catre Biblionet Romania...





"Atelierul de muzica si dans"
Trainer-voluntar - Adina Butoi, membra a Ansamblului Mostenitorii din Pietrari
Cam așa se descurcau copiii...si asta dupa doar doua intalniri ale lor, la care se adauga talentul, tactul, ajutorul si rabdarea Adinei ....scuze pentru calitatea înregistrarii 
https://www.youtube.com/watch?v=8g98rbFlpAM&feature=youtu.be

”Atelierul de lectură, comunicare și scriere creativă” din programul ”Vacanța la...bibliotecă” 2017 coordonat de voluntara noastră - Iuliana Buruiană, eleva cls a XII-a la Liceul Constantin Brancoveanu Horezu

"Atelierul de creatie artistica" sustinut de voluntarele noastre Alexandra Mentea, eleva la CNMB Valcea si Gabriela Preda, eleva CN Al.Lahovari Valcea.

"Curs de prim-ajutor" susținut de doamna asistentă Carmen Mohora. Cateva dintre temele cursului - măsuri de prim-ajutor în caz de arsuri, prevenirea indigestiei, așezarea în poziție de siguranță a victimei și scurt instructaj pentru manevra de resuscitare,etc.

"Atelier de codare și programare" - trainer voluntar Anca Drăghici.Cateva teme: baze de numerație, inițiere C++, realizare activitati optionale in proiectul Code Kids, realizare site-uri, completarea fișei ”Sunt un star”, fișă de autocunoaștere și comunicare destinată membrilor clubului ”Wizards Code Club”.
Activitatile zilnice sunt completate de jocuri de autocunoastere, concursuri, vizionare de filme.



Imagini ateliere

Bibliotecar,
Crina Popescu