marți, 10 mai 2016

Săptămana Națională a Voluntariatului la Biblioteca Pietrari


 Luni, 9 mai, a debutat sărbătoarea voluntariatului, celebrată în toată țara de organizații care implică voluntari în cauzele pentru care luptă, de grupuri de inițiativă bazate pe voluntariat, instituții care lucrează cu voluntari și școli care promovează educația pentru voluntariat. Săptămana Națională a Voluntariatului (SNV), eveniment anual inițiat și coordonat de Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, are loc în săptămana 9-15 mai 2016, și reunește peste 330 de evenimente diverse care sărbătoresc voluntariatul prin acțiuni publice de voluntariat, acțiuni de promovare a voluntariatului, evenimente de recunoaștere a meritelor voluntarilor organizate de partenerii SNV în localități mari și mici din întreaga țară. Anul acesta, SNV se desfățoară sub sloganul “Orice zi e bună pentru a fi voluntar!”.
Săptămana Națională a Voluntariatului este un eveniment național anual menit să mobilizeze cat mai multe organizații și voluntarii pe care aceștia îi implică, pentru a sărbători împreuna voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității pentru acesta și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor.
Săptămana Națională a Voluntariatului este:
  • O mobilizare sincronizată a organizațiilor care implică voluntari, care devin astfel o voce comună;
  • O oportunitate pentru cei care vor, dar nu știu cum să se implice, să testeze voluntariatul
  • O demonstrație și o sursă de inspirație privind puterea noastra, a tuturor, de a colabora pentru o schimbare pozitivă în comunitate;
  • O oportunitate pentru organizații de a implementa idei de schimbare sau de a celebra public programele de voluntariat, sub umbrela unui eveniment național;
  • O oglindă a diversității oamenilor, organizațiilor, cauzelor și activităților din sfera voluntariatului;
  • Un cadru public național pentru recunoașterea și aprecierea publică a voluntarilor;
  • Un eveniment anual în crestere, care atrage atenția comunității și mass-media către faptele bune din jurul nostru.
Și dacă anul trecut am ”prins gustul” voluntariatului, ne-am hotărat ca în acest an, la Pietrari, să folosim orice zi pentru a demonstra că bibliovoluntarii fac lucruri minunate!
Așa că, împreună cu echipa bibliovoluntarilor, am pregătit mai multe evenimente în Săptămana Națională a Voluntariatului:
- joi, 12 mai 2016 - ”Șoapte pentru suflete”- voluntarii vor dona către Asociația Nevăzătorilor din Romania, Asociația Nevăzătorilor Filiala Valcea, Asociația Nevăzătorilor Filiala Focșani,  Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj și Bibliotecile Județene Cluj, Vrancea și Valcea un număr de 10 CD-uri care conțin 40 de legende populare înregistrate audio, special pentru persoanele cu deficiențe de vedere;
- vineri, 13 mai 2016, ora 10 - vom lansa ”Cărticelele-jucării pentru cei mai mici copii”, o colecție de cărticele senzoriale create hand-made de către bibliovoluntari pentru copii cu varste cuprinse între 3-6 ani; aceste cărticele folosesc metode de învățare Montessori și pot fi folosite cu succes și în cazul copiilor cu probleme de învățare;
- sambătă, 14 mai 2016, orele 18 - festivalul ”Lumina din sufletele voluntarilor” - eveniment ce are ca scop promovarea voluntariatului prin artă și cultură oferind comunității locale un spectacol în cadrul căruia tinerii au posibilitatea de a se manifesta prin muzică, dans și poezie.
- duminică, 15 mai 2016, ora 9 - va avea loc o campanie de promovare a lecturii intitulată ”Cărțile care ne-au făcut oameni” organizată de voluntari prin afișe și fotografii ale personalităților locale (și nu numai), citind. Langă fotografie, vor fi trecute titlurile cărților preferate ale acestora, recomandările lor pentru alți cititori sau cartea pe care o citesc în prezent.
Echipa bibliovoluntarilor e pregătită pentru o săptămană plină de emoții, de energie și veselie! 



                                                                        Și, nu uitați!
                                          ORICE ZI E BUNĂ PENTRU A FI VOLUNTAR!


Bibliotecar,
Crina Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu