miercuri, 30 decembrie 2015

50 de cărţi care trebuie recomandate cititorilor noştri

"A ajunge un spirit enciclopedic, precum Leonardo da Vinci sau alte personalităţi ale Antichităţii, Evului Mediu sau Renaşterii, pare o misiune imposibilă într-o epocă în care cunoaşterea umană a evoluat extrem de mult. Psihologul şi profesorul Daniel David a alcătuit o listă de 50 de cărţi esenţiale în demersul de a deveni o persoană cultă şi educată. 
„Ai carte, ai parte”. Cum a ajuns românul care promovează lectura vede... Psihologul Daniel David a realizat, la solicitarea unei edituri, o lista a celor mai bune cărţi pe care le-a citit."
Consider că această listă ar trebui cunoscută şi recomandată de fiecare bibliotecar...


Clasificarea cărţilor din Top-50

David prezintă o grupare a lucrărilor „care fac parte din bagajul meu intelectual, pe care le-am aprofundat pe verticală (sic!); nu am inclus aici poezia, care ar trebui să aibă o categorie aparte (dacă aş face-o, ţin să spun că i-aş include obligatoriu pe Eminescu şi Blaga)”.

Ele pot fi grupate în cinci categorii:

Lucrările 1-11: Fundamentale pentru copilărie (formarea personalităţii)

Lucrările 12-14: Fundamentale pentru dezvoltarea imaginaţiei

Lucrările 15-22: Fundamentale pentru stabilizarea şi nuanţarea personalităţii

Lucrările 23-36: Fundamentale pentru minte şi anvergură intelectuală/culturală (cum să înţelegem corect lumea şi pe noi înşine)

Lucrările 37-50: Fundamentale pentru înţelepciune (cum să ne înţelegem pe noi înşine, în mod adecvat, în raport cu viaţa cotidiană).

Psihologul a precizat că ordinea lucrărilor (poziţia în Top) nu exprimă valoarea lor, ci perioadele de vârstă şi competenţele pe care le vizează (le cer şi/sau le formează), corespunzând celor cinci categorii menţionate în introducere (în cadrul fiecărei categorii ordinea este în funcţie de înlănţuirea logică, psihologică şi/sau istorică).

TOP 50 Cărţi, cu descrierea psihologului David

Fundamentale pentru copilărie (formarea personalităţii): 
1. Biblia (care merită comparată în perioada adultă cu Coranul, Scrierile Vedice şi Budiste)
2. Basme (Andersen, Creangă, Ispirescu, fraţii Grimm)
3. Legendele Olimpului (în adaptarea lui Mitru Alexandru)
4. Homer: Iliada (la care trebuie adăugate Odiseea şi lucrarea lui Vergilius: Eneida)
5. M. Ludemis: Icar
6. K. May: Winnetou (dar merită citite toate lucrările din serie)
7. J. Verne: 20.000 de Leghe Sub Mări (dar merită citite toate lucrările din serie)
8. D. Defoe: Robinson Crusoe
9. M. Twain: Aventurile lui Huckleberry Finn
10. J. London: Chemarea Străbunilor (Sălbăticiei, aş fi spus eu)
11. A. Dumas: Contele de Monte Cristo

Fundamentale pentru dezvoltarea imaginaţiei: 
12. I. Asimov: Roboţii de pe Aurora (dar şi Zeii Înşişi)
13. J.R.R. Tolkien: Hobbitul (dar şi Lord of the Rings)
14. L. Carroll: Alice în Ţara Minunilor
15. M. Eliade: Maitreyi
16. U. Eco: Numele Trandafirului
17. T. Mann: Muntele Vrăjit
18. H. Hesse: Jocul cu Mărgele de Sticlă
19. E. Hemingway: Zăpezile de pe Kilimanjaro (dar şi The Old Man and the Sea)
20. F. Dostoievski: Fraţii Karamazov
21. L. Tolstoi: Război şi Pace
22. F. Kafka: Procesul 

Fundamentale pentru minte şi anvergură intelectuală/culturală (cum să înţelegem corect lumea şi pe noi înşine):
23. Platon: Republica
24. Aristotel: Politica 25. Plutarch: Lives of the Noble Greeks and Romans 
26. I. Kant: Critica Raţiunii Pure (dublată de celelalte două „Critici”)
27. F. Nietzsche: Aşa Grăit-a Zarathustra (dar şi Omenesc, prea Omenesc)
28. A.N. Whitehead şi B. Russell: Principia Mathematica
29. L. Wittgenstein: Tractatus Logico-Philosophicus (traducerea Pears-McGuinness din 1961)
30. R. Carnap: The Logical Structure of the World (dar şi Pseudoproblems in Philosophy)
31. K. Popper: The Logic of Scientific Discovery
32. W. Quine: From a Logical Point of View (conţine „Two Dogmas of Empiricism”)
33. T. Kuhn: Structura Revoluţiilor Ştiinţifice
34. P. Feyerabend: Against Method
35. C. Peirce: Collected Papers (lucrările fundamentale despre pragmatism; editori: Charles Hartshorne şi Paul Weiss).
36. C. Perelman: The New Rhetoric and the Humanities: Essays on Rhetoric and its Applications

Fundamentale pentru înţelepciune (cum să ne înţelegem pe noi înşine, în mod adecvat, în raport cu viaţa cotidiană):
37. Epictet: Discourses
38. Marcus Aurelius: Gânduri către sine însuşi
39. Sfântul Augustin: Confesiuni
40. Sun Tzu: Arta războiului
41. N. Machiavelli: Principele
42. J. Piaget: Înţelepciunea şi Iluziile Filozofiei
43. C. Darwin: Expresia emoţiilor la om şi animale (dublată de Originea Speciilor)
44. B.F. Skinner: Walden Two (dublată de About Behaviorism)
45. A. Ellis şi R. Harper: Ghid pentru o Viaţă Raţională (dublată de Reason and Emotion in Psychotherapy)
46. P. Churchland: Matter and Consciousness
47. D. Dennet: Conştiinţa explicată
48. R. Dawkins: Gena egoistă 
49. G. Orwell: 1984 (dar şi Ferma Animaleor)
50. S.P. Huntington: Ciocnirea civilizaţiilor Despre Daniel David

integral la: http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/50-carti-trebuie-citite-putea-considerat-cult-lucrarile-baza-dezvoltarea-imaginatiei-1_55fad34df5eaafab2cb5611d/index.html#



Valentin Smedescu

marți, 29 decembrie 2015

miercuri, 23 decembrie 2015

Sarbatori fericite!

                                                                   


Mihaela Silvia Magureanu, bibliotecar - Biblioteca Publica ”G-ral Nicolae Ciobanu”, Costesti - Valcea

joi, 17 decembrie 2015

Drăgășani : Vine, vine Moș Crăciun!

  Moș Crăciun a poposit ca in fiecare an, la Biblioteca Municipală Drăgășani, încărcat cu daruri. Copiii de la Grupa Mijlocie A, de la Gradinița cu Program Prelungit Nr. 1, coordonați de doamnele educatoare Sidonia Istocescu și Roxana Buiculescu au pregătit pentru Moș Crăciun și pentru părinți un program deosebit cu dansuri moderne și populare, poezii, cântece in limba engleză și colinde românesti. Au fost foarte cuminți și au primit cadouri, covrigi și mere.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu










miercuri, 16 decembrie 2015

Centrul Zonal Drăgășani : Întâlnire profesională

  In cadrul intâlnirii profesionale cu bibliotecarii din Centrul Zonal Drăgășani, miercuri, 16 decembrie 2015, s-au discutat mai multe probleme legate de activitatea curenta a bibliotecilor. Domnul Valentin Smedescu, șef serviciu Marketing-Dezvoltare/Coordonare județeană la Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Rm.Vâlcea și domnul Remus Grigorescu, director la Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul”, au analizat împreună cu bibliotecarii diverse modalități prin care pot fi puse in valoare bibliotecile în cadrul comunităților locale. S-a vorbit despre acțiuni de omagiere a personalităților locale și de sărbătorirea datei de înființare a fiecărei biblioteci, despre necesitatea postării acestor acțiuni în scopul popularizării, despre participarea la concursul ”Vâlcea, colț de rai”, la programele de educație financiară ”Banii pe net” și ”Bani IQ”. O altă mențiune a fost făcută referitor la statistica lunară ”Biblionet”, la un viitor program de administrare a cărților, implementat de Biblioteca Județeană, la un viitor cenaclu virtual unde tinerii talentați să-și posteze lucrările. A fost prezentată și revista ”Casa Cărții Vâlcene ” care poate fi consultată și online. Bibliotecarii au fost rugați să-și completeze solicitările legate de Programul ”EduCab”, prin intermediul căruia pot primi donații de carte, mobilier, aparatură electronică și să fie receptivi la sosirea acestora. Intălnirea s-a incheiat cu urările specifice de sărbători.
”Sarbători fericite tuturor!”
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu






sâmbătă, 12 decembrie 2015

Drăgășani : Să ne cunoaștem neamul

  In cadrul parteneriatelor educaționale încheiate cu școlile sunt programate activități educative ce includ vizionarea unor filme cu diverse tematici. Vineri, 11 decembrie 2015, elevii clasei a IV-a E, de la Școala ”Tudor Vladimirescu” din Drăgășani, coordonați de doamna prof. institutor Barbu Maria, au ținut o lecție de istorie în cadrul căreia au discutat despre daci și romani. Au vizionat filmul ”Columna”, au făcut referiri și la un alt film cu aceeași tematica pe care l-au văzut anterior, filmul ”Dacii”, in acest mod lecțiile sunt mult mai interesante și interactive.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu




joi, 10 decembrie 2015

Biblioteca Lalosu in timpul unei zile obisnuite

Biblioteca Publica Lalosu este plina de elevi in timpul scolii (dupa orele de curs), dar si in vacantele scolare. Acestia utilizeaza materialele scrise dar mai mult calculatoarele pentru studiu si pentru recreere (filme, jocuri si desene animate).

miercuri, 9 decembrie 2015

Drăgășani: Intâlnire profesională la Centrul Zonal Drăgășani

 Miercuri, 16 decembrie 2015, ora 10,00, la Biblioteca Municipală Drăgășani va avea loc o intrunire metodologică a bibliotecarilor din Centrul Zonal Drăgășani. Sunt arondate acestui centru bibliotecile din localitațile : Amarăști, Crețeni, Glăvile, Gușoeni, Lungești, Mădulari, Pesceana, Prundeni, Scundu, Șușani, Voicești, Măciuca.
Din partea Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" Vâlcea va participa Valentin Smedescu, șef Serviciu Marketing-Dezvoltare/ Coordonare judeţeană.

Vă așteptăm!

Cristina Prunel-Bărbulescu,
bibliotecar la Biblioteca Municipală Drăgășani

luni, 7 decembrie 2015

Drăgășani: Povestea lui ”Moș Nicolae”

  O nouă sărbătoare a marcat tematica stabilită pentru cursul de engleză, sâmbătă 5 decembrie 2015, a fost vorba despre ”Moș Nicolae”. Copiii au ascultat povestea despre ”Moș Nicolae” in limba engleză și ajutați de domnul profesor Alexandru Marinovici au tradus-o și in limba romănă. Au urmărit și un filmuleț de desene animate cu aceeași poveste. In partea a doua a cursului au colorat pe fișe pe ”Moș Nicolae” și au scris căteva lucruri despre el, aflate din poveste. În acest timp in ghetuțele lăsate pe holul bibliotecii ”Moș Nicolae” a lăsat căte o punguță cu dulciuri. Chiar dacă au fost ocupați tot timpul cu diverse teme l-au spionat pe ”Moș Nicolae” și cu toate că el nu se arată niciodată au fost totuși mulțumiți că și-a trimis mesageri să aducă daruri. La finalul cursului au învățat cântecelul ”Jingle Bells” pe care il vor cânta pentru ”Moș Crăciun”.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu















vineri, 4 decembrie 2015

Vladesti: Ghetuta lui Mos Nicolae


     Astazi, 4 decembrie a.c, la Biblioteca Vladesti  a avut loc un atelier de creatie pentru copii- Ghetuta lui Mos Nicolae

      Atelierul  de creatie prin joc  urmareste dezvoltarea creativitatatii, inteligentei emotionale si a motricitatii fine a copiilor.
     Copiii sunt incurajati sa-si exprime liber ideile si emotiile prin intermediul culorilor si a simtului estetic. 
       Am  confectionat impreuna Ghetuta lui Mos Nicoale. 
       Am  povestit despre frumusetea iernii si traditii de Mos Nicolae!
       Au participat copiii prescolari-Grupa "Piticii Isteti"-Prof.inv.presc.-Mihailescu Alina







                                                                                           Bibilotecara-Ciobotea Anca

miercuri, 2 decembrie 2015

Drăgășani : 1 Decembrie - Ziua Națională a României

 Sâmbătă, 28 noiembrie 2015, copiii care participă la cursul de engleză, au sărbătorit Ziua Națională a României in diferite moduri. Au cântat imnul României și au învățat și câteva versuri în limba engleză,  au desenat felicitări pentru Ziua Națională, în cadrul cărora au scos în evidență mai multe lucruri legate de țara noastră: drapelul, stema, munti, brazi, etc, precum și urarea ”La mulți ani, România!”, în ambele limbi. De asemenea au jucat și anumite jocuri cu formele de relief din țara noastră, cu traditii, feluri de mâncare, în acest mod învățând și limba engleză și multe aspecte legate de țara noastră.
 ”La mulți ani, România!” ”Happy birthday, Romania!”
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu